PROGRAMELE DE GUVERNARE ALE USL ȘI ARD, față în față: care este prima măsură pe care o vor lua imediat după alegeri

PROGRAMELE DE GUVERNARE ALE USL ȘI ARD, față în față: care este prima măsură pe care o vor lua imediat după alegeri
Publicat: 05/11/2012, 23:27
Actualizat: 28/09/2018, 05:39

Cu câteva zile înainte de startul oficial al campanie electorale, USL și ARD își lansează programele de guvernare cu care speră să câștige voturile românilor pe 9 decembrie. Startul îl dau cei de la Alianța România Dreaptă, care fac publice marți, într-o dezbatere, măsurile pe care le propun sub sloganul „Repornește inima României”. Liderii USL vor prezenta joi, la Palatul Parlamentului, programul de guvernare pentru perioada 2012 – 2016, o „chintesență” a programelor anterioare ale Uniunii.

Fie că este vorba de reducerea impozitelor pe venit și pe muncă, de majorarea salariilor sau de diminuarea TVA, ofertele celor două blocuri politice împing orizontul de timp în care aceste măsuri se vor concretiza spre finalul guvernării 2012-2016. Toate cu argumentul că fie că nu sunt discutate și aprobate de partenerii financiari internaționali ai României, fie că o introducere imediată ar destabiliza bugetul.

În oferta USL, prima măsură concretă, reducerea CAS cu un punct procentual ar urma să aibă loc în 2013, în vreme ce în documentul ARD salariul minim ar urma să crească de la 1 ianuarie anul viitor. Restul măsurilor sunt desfășurate pentru următorii trei ani, până în 2016.

Gândul a comparat cele două documnete și vă prezintă, în premieră, principalele coordonate pe care sunt construite politicile USL și ARD pentru următorii ani.

COTA UNICĂ

În programul de guvernare al USL se vorbește de apariția a trei cote diferențiate de 16%, 12%, respectiv 8% în funcție de venit. Premierul Ponta a precizat că ultimele două se vor aplica doar salariaților cu venituri mici. Cu toate acestea măsura, va fi aplicată începând cu 2014, au precizat surse din USL pentru gândul. Cota de 8% urmează să fie impusă celor cu salarii sub 800 lei, cea de 12% pentru cei cu venituri între 800 și 1.600 de lei, iar cea de 16% pentru cei cu venituri peste 1.600 lei.

Liderii USL au explicat că nu se pot aplica cotele diferențiate pentru venituri de 16%, 12% și 8%, începând cu 1 ianuarie 2013, deoarece ar genera pierderi mari la buget. „Cele două noi cote vor putea fi introduse începând cu 2014, deoarece impactul pozitiv al introducerii noilor cote s-ar vedea după șase luni, ceea ce înseamnă că în primele șase luni va exista o scădere a încasărilor, ceea ce România nu își permite, iar FMI nu va accepta. Anul 2013 va fi unul extrem de dificil, mai ales în prima parte, și nu ne permitem să avem o scădere a veniturilor”, au explicat lideri ai USL.

„În acest moment și la construcția bugetului cota propusă de USL, luând în considerare realitățile, este de 16%, iar un impozit mai mic poate fi introdus doar pentru cei cu venituri foarte mici. Programul de guvernare este de 2012 – 2016, nu știu dacă vor fi cote diferențiate din 2013”, a declarat și premierul Victor Ponta la finalul ședinței USL. Printre măsurile anunțate de primul-ministru pentru 2014 se numără și taxarea tranzacțiilor financiare, dar și un nou sistem de redevențe.

ARD își propune în programul de guvernare introducerea „unuia dintre cele mai mici impozite pe venit și profit din UE”, cota unică urmând să scadă de la 16% la 12%. „Asta înseamnă că în România vor veni mai mulți bani, mai multe investiții străine, iar companiile românești vor rămâne cu mai mulți bani pentru dezvoltare. Fiecare român va avea mai mulți bani în buzunar pentru că va plăti mai puțin la stat”, se arată în programul de guvernare obținut de gândul.

CREȘTEREA SALARIULUI MINIM

USL își propune o creștere a salariului minim, care ar urma să ajungă la finalul guvernării 2012-2016 la 1.200 de lei. USL a trecut în programul de guvernare și reîntregirea salariilor cu 8%, măsură anunțată la câteva zile după preluarea guvernării de Uniune.

De cealaltă parte, ARD susține că la 1 ianuarie 2013 salariul minim pe economie va crește de la 700 de lei la 850, urmând ca în ianuarie 2015 acesta să fie de 1.000 de lei.

REDUCEREA CAS

„CAS se reduce cu 5% în următorii patru ani, iar TVA va reveni în 2016 la 19%”, se arată în oferta USL pentru 2012-2016. Cei din USL au declarat pentru gândul că prima scădere a CAS ar putea avea loc la finele anului 2013. Taxa pe valoarea adăugată ar urma să scadă începând cu 2014, cu un procent anual.

În programul de guvernare al ARD se prevede o reducere a contribuțiilor la asigurările sociale și de sănătate cu 5% din contribuția angajatorului, începând cu 2015. Inițial, liderii PDL pledau pentru o efectuarea simultană a reducerii cotei unice, creșterii salariului minim și reducerii CAS.

INFRASTRUCTURĂ

În domeniul infrastructurii, USL se angajează ca în patru ani să finalizeze autostrada București – Arad (Coridorul IV pan-european), dar să finalizeze și autostrada București – Iași și Iași – Chișinău. Pentru legătura dintre Transilvania și Moldova se va demara proiectul autostrăzii Târgu-Mureș – Iași.

La insistența secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, se va demara și proiectul autostrăzii București – Craiova, promisiune inclusă și în programul de guvernare al PSD din 2008.

ARD militează pentru continuarea finalizarea investițiilor deja începute în care o importanță majoră o au finanțările europene și parteneriatele public-privat.

AGRICULTURA ȘI SATUL ROMÂNESC

Liviu Dragnea a impus în programul de guvernare USL și un program pentru satul românesc. Astfel, primarii și Consiliile Județene vor avea un rol sporit în modernizarea satului. De asemenea, se are în vedere construirea de campusuri școlare și licee în mediul rural. „Un proiect all-inclusive în care elevul va avea cămin, cantină, transport, bursă, bază sportivă. Toți elevii aflați pe o rază de 15 km pot intra în acest program, la o anumită școală sau liceu”, susțin cei din USL.

O altă măsură cu caracter economic, menită să stimuleze economia, este reducerea TVA la produsele agricole la 9% de la 24% cât este în prezent.

În programul de guvernare al ARD, agricultura este considerată fiind unul din sectoarele strategice prioritare, însă aici oferta este destul de vagă. „România poate deveni un exportator major de alimente. Agricultura rămâne unul din sectoarele cu cel mai important potențial de creștere și unul din sectoarele pe nedrept neglijate de toate guvernările de stânga”, se arată în programul de guvernare al ARD.

JUSTIȚIE

USL folosește la acest capitol o lozincă, insistând pentru depolitizarea DNA și a Parchetelor.

De cealaltă parte, ARD susține, în același stil generalist, că DNA, Parchetul și Avocatul Poporului trebuie „ferite de intervenția politicului”. De asemenea, ARD se angajează pentru continuarea procesului „de îmbunătățire a actului de justiție început în 2005 și blocat de USL în 2012”. Alianța România Dreaptă susține că va modifica legea, astfel încât să fie eliminată „posibilitatea prescrierii infracțiunilor în care nu s-a judecat fondul”. Justificarea acestui demers: „unii politicieni acuzați de justiție se folosesc de avocați pentru a lungi ani de zile procesele, astfel încât faptele lor ajung să fie prescrise”.

GUVERNANȚĂ DIGITALĂ ȘI INDUSTRII CREATIVE

USL pune accent, în programul de guvernare, pe „guvernanța digitală”, un concept prin care se înființează un ghișeu unic pentru plata online a taxelor și impozitelor. O noutate în domeniu o reprezintă introducerea cardului unic de identitate pe care să fie cardul medical, carnetul de conducere, cardul de transport, cartea de vot toate având semnătură digitală și certificat digital.

ARD are un capitol special, în programul de guvernare, în care introduce industriile creative – software, inteligeță industrială, inventică industrială – între sectoarele strategice. „România a avut politici punctuale de stimulare a sectorului IT, dar are nevoie în continuare de o strategie coerentă de sprijinire și încurajare a antreprenoriatului în industriile creative”, se arată în document.

SĂNĂTATE

USL propune, în programul de guvernare, construcția de noi spitale sau dotarea celor existente. SMURD capătă un loc important în guvernarea USL, dorindu-se extinderea sistemului la nivel național.

ARD își propune o nouă lege a sănătății, după eșecul de la începutul acestui an a actului normativ de reformă a sănătății promovat de guvernul Boc. De asemenea, ARD vrea dezvoltarea sistemului de urgență prin componentele sale SMURD, ambulanță, UPU. Un alt punct este informatizarea sistemului sanitar și crearea unei baze de date unice pentru toate instituțiile publice.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Frații lui Silviu Prigoană cer deschiderea cavoului. Situație fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele